Cea mai bună rețetă de piure de cartofi! Cum îl faci fără cocoloașe
publicat in: Secrete culinare // publicat pe: 13.01.2026
Piureul de cartofi este una dintre cele mai comune garnituri pentru friptură cu sos, pește sau pulpe de pui. Rețeta de piure de cartofi este simplă, toată lumea o cunoaște. Cu toate acestea, cum de unele piureuri ies catifelate și fine, iar altele înecăcioase și pline de cocoloașe? Ca să preparăm piure de cartofi – o rețetă pe cât de simplă, pe atât de apreciată – trebuie să cunoaștem câteva trucuri cu ajutorul cărora vom obține cel mai gustos preparat de acest tip. Și totodată vom înțelege și de ce se bucură de o popularitate atât de mare.
Cea mai bună rețetă de piure de cartofi!
Secretul unui piure de cartofi gustos, cu o textură cremoasă, fină și aerată începe cu alegerea tipului de cartofi. Se continuă cu timpul de fierbere și, bineînțeles, cu cantitățile de lapte și unt pe care le adăugăm. Acestea sunt singurele ingrediente de care avem nevoie pentru un piure de cartofi à la carte. Desigur, nu vom uita de asezonarea cu sare și piper, eventual, alb.
Ce tip de cartofi alegem?

Într-o rețetă de piure vom întâlni de obicei recomandarea să alegem cartofi albi. Aceasta datorită faptului că au o cantitate mai mare de amidon, au o textură mai puțin fermă, adică sunt mai sfărâmicioși și conferă piureului o consistență mai cremoasă. Cartofii albi sunt ideali pentru piureul de cartofi. Dacă nu avem, putem face piure și din cartofi roșii. Dar nu se recomandă sub nicio formă să amestecăm tipurile de cartofi pentru acest preparat, pentru că au timpi de fierbere și texturi diferite.
Cum și cât se fierb cartofii?
Cartofii se curăță, se spală și se taie în dimensiuni egale, ca să fiarbă în același timp. Nu se recomandă să-i tăiem în bucăți foarte mici, pentru că se vor sfărâma la fiert. Se pun apoi la fiert în apă rece, care trebuie să depășească cu două degete nivelul cartofilor. Se adaugă și sare după gust și se lasă pe foc pentru 20, 25 de minute sau până când furculița intră cu ușurință în ei. Cartofii se scurg apoi de apă și se lasă pe o tavă la zvântat. Astfel, va fi potențat gustul de unt și lapte.
Cum se zdrobesc cartofii astfel încât piureul să nu aibă cocoloașe?

Un piure de cartofi plin de bucăți incomplet zdrobite nu va fi apreciat niciodată de cei care-l vor gusta. Textura piureului trebuie să fie fină și putem obține aceasta cel mai simplu cu ajutorul unui zdrobitor de cartofi. Este metoda clasică, dar rămâne la fel de eficientă. Cei care vor să depună mai puțin efort sau preferă o metodă mai rapidă pentru zdrobirea cartofilor pot folosi un mixer de mână. Este preferabil însă să folosim brațul pentru amestecare și nu telul, pentru că piureul va deveni cleios. O metodă eficientă este și folosirea ambelor variante: întâi zdrobim cartofii cu zdrobitorul de cartofi, apoi îi amestecăm cu mixerul de mână. Dacă nu ne-am achiziționat încă unul, putem să amestecăm și cu o lingură de lemn.
Cum adaugăm untul și laptele
Untul și laptele sunt ingredientele care se potrivesc cel mai bine cu cartofii. Secretul este să alegem unt cu peste 80% grăsime și lapte cu 3,5% grăsime. În cartofii zdrobiți adăugăm laptele fierbinte și amestecăm compoziția cu mixerul de mână. 300 ml lapte gras sunt suficiente pentru un kilogram de cartofi. Pentru a obține textura cremoasă, adăugăm și 120 g unt, adică un pic mai mult de jumătate de pachet. Untul se adaugă rece. Nu este necesar să fie la temperatura camerei. Se amestecă piureul până la încorporarea totală a laptelui și untului și se potrivește de sare și piper.
Tips & tricks pentru cel mai gustos piure

V-am prezentat mai sus o rețetă de piure gustoasă și fină, deși ușor adaptată, pentru că în rețeta clasică se pun 250 g unt la un kilogram de cartofi. Piureul de cartofi este o garnitură servită cu carne, pește sau legume și pe care o putem adapta cu multă creativitate. Spre exemplu:
- Doi căței de usturoi adăugați la fiert cu cartofii vor conferi piureului o aromă specială
- Un gust deosebit se poate obține și dacă punem la fiert cu cartofii 2, 3 crenguțe de cimbru, pe care le scoatem după ce aceștia au fiert
- În loc de lapte, în piure se poate adăuga smântână. Obținem o textură la fel de fină
- Cel mai gustos piure de post se prepară cu lapte de cocos – și nu, nu are gust de desert! Se potrivește foarte bine ca garnitură la niște legume la grătar
- Dacă piureul nu-l servim cu carne, ci cu legume, putem adăuga odată cu laptele și untul și un pumn de mozzarella fin rasă, parmezan sau brânză Cheddar. Va avea un gust cu totul special!
- Dacă piureul îl servim cu friptură sau cârnați, se poate adăuga în el și o jumătate de linguriță de muștar de Dijon. Merită încercat!
Ustensile necesare pentru prepararea piureului
Pentru prepararea piureului avem nevoie de câteva ustensile de bucătărie, însă dintre cele care există în fiecare casă: un mixer de mână, un zdrobitor de cartofi, o lingură din lemn sau poliamidă pentru amestecul ingredientelor și o cratiță.
Zdrobitor cartofi

Zdrobitorul de cartofi face parte dintre ustensilele de bază dintr-o bucătărie, profesională sau casnică. Este absolut necesar atunci când avem de gând să preparăm o rețetă de piure de cartofi, dar foarte potrivit și pentru a găti o supă-cremă. Zdrobitorul de cartofi de la Hendi este fabricat din oțel inoxidabil, un material foarte rezistent, care nu se va flexa sau rupe atunci când este folosit frecvent. Mânerul zdrobitorului de cartofi este realizat din polipropilenă.
Mixer de mână

Mixerul de mână este un echipament de bucătărie multifuncțional, mai ales dacă este dotat cu mai multe brațe, care se pot schimba în funcție de necesitățile pe care le avem. Cu ajutorul mixerului putem prepara maioneză, icre, creme și blaturi pentru prăjituri, dar și un piure de cartofi fără cocoloașe. Mixerul de mână SAMMIC TR/BM350 este dotat cu două brațe de amestecare (un braț de amestecare și un tel) detașabile și este alegerea ideală pentru bătut cu telul, emulsificarea și amestecarea ingredientelor. Are un design erogomic, asigură ușurință în utilizare și se curăță facil. Mixerul de mână asigură schimbarea automată a vitezei la folosire: pentru brațul de amestecare de la 1500 la 9000 rpm, iar pentru tel, de la 130 la 1500 rpm.
Lingură pentru amestecul ingredientelor

Cu o utilizare universală, lingura pentru amestecul ingredientelor Hendi Exoglass 300 mm este proiectată din poliamidă rezistentă la temperaturi de până la 200°C. Se curăță cu ușurință și se poate spăla fără probleme la mașina de spălat vase.
Cratiță

Cratițele de bună calitate sunt parte a secretului unor mâncăruri delicioase în bucătărie. O cratiță de calitate va asigura un bun transfer al căldurii și nu va altera gustul mâncării. Cratița cu capac de 4,80 l din gama Hendi Profi Line are baza de tip sandwich, adică realizată din straturi de oțel inoxidabil, aluminiu și oțel cromat. Aceasta pentru a combina proprietatea de distribuție a căldurii proprie aluminiului cu proprietățile de durabilitate și magnetice ale oțelului inoxidabil. Cratița din această gamă este rezistentă la aciditate și are mânere solide, cu fixare multiplă pe suprafața oalei, care nu se încălzesc.
Dotați cu astfel de echipamente performante de bucătărie suntem convinși că vă va reuși nu doar o rețetă de piure de cartofi foarte gustoasă, ci și preparate culinare mult mai sofisticate.