X

[MAXIMUM_COMPARE_PRODUCTS]

Produse
Produse

Cele mai bune rețete de zacuscă

publicat in: Secrete culinare // publicat pe: 13.01.2026

Toamna este, printre altele și anotimpul când se prepară unul dintre aperitivele cele mai apreciate – zacusca. Gătită după rețeta clasică sau în diverse variante, de fasole, morcovi, ghebe sau chiar de pește, zacusca gătită à la carte aduce bucuria zilelor îmbelșugate ale finalului de toamnă în miez de iarnă. Mai jos puteți descoperi 12 dintre cele mai bune rețete de zacuscă, dar și ustensilele de bucătărie care vă vor ajuta să le preparați. Aceasta pentru că – toată lumea știe – cea mai bună zacuscă este cea preparată în casă, potrivită cu gusturile celor care o vor consuma.


Vezi articolul Rețetă pentru cel mai gustos mujdei de usturoi cu smântână.


Rețetă clasică de zacuscă

Ingrediente

  • 4 kg de vinete
  • 2 kg gogoșari
  • ½ kg ardei gras
  • 1 kg ceapă
  • 300 ml ulei
  • 1 căpățână usturoi
  • suc de roșii, după gust
  • sare
  • piper
  • foi de dafin

Mod de preparare

Vinetele, ardeii grași și gogosarii se coc, se scot în vase, se presară sare și se acoperă cu capac. Se curăţă apoi de pieliţe, de cotoarele cu semințe și se toacă la cuţit. Ceapa se toacă și se pune la călit în ulei încins. Se lasă să se înmoaie puţin, apoi se adaugă legumele coapte, sucul de roșii, sarea și piperul. Se pune și usturoiul zdrobit și se lasă la fiert aproximativ 40 de minute, amestecând mereu, să scadă bine. Se pune zacusca în borcane, se sigilează cu capace și se fierbe la bainmarie timp de 30 de minute. Apoi se lasă să se răcească în apa în care au fiert.


                               Strecurătoare Hendi din inox

Zacuscă de vinete

Ingrediente

  • 3 kg vinete
  • 2 kg ardei kapia
  • 1 kg ceapă
  • 1 l bulion
  • 500 ml ulei
  • 3 foi dafin
  • 1 linguriță sare
  • 1 liguriță piper negru măcinat

Mod de preparare

Se coc vinetele, se curăță și se lasă la scurs în strecurătoare. Se coc pe plită și ardeii, apoi se scot într-un vas, se presară cu sare și se acoperă cu capac. Ceapa dată prin mașina de tocat se pune la călit în 500 ml ulei. Se adaugă sarea. După aproximativ 10 minute, se pun ardeii curățați de pieliță și dați prin mașina de tocat, apoi vinetele tocate. După ce legumele au fiert aproximativ 10 minute, se adaugă bulionul, piperul și frunzele de dafin și se lasă să scadă la foc mic o oră. Când e gata, se pune fierbinte în borcane, se sigilează cu capace și se mai fierbe la bainmarie 30 de minute. Se lasă să se răcească în apa în care au fiert.

Zacuscă de vinete cu ciuperci

Ingrediente

  • 2 kg vinete
  • 1 kg ceapă
  • 1 kg ardei kapia
  • 1 kg ciuperci
  • 300 ml ulei de măsline
  • 1 l bulion
  • sare, piper
  • 3-4 foi dafin

Mod de preparare

Se coc vinetele și ardeii kapia pe o tablă încinsă, pe grătar sau direct pe ochiul aragazului. Apoi legumele se curăță şi se lasă să se scurgă. Se curăță ceapa şi se taie, după care se pune la călit în uleiul încins, până capătă o culoare aurie. Vinetele se toacă, ardeii se taie cubuleţe, iar ciupercile, feliuţe subţiri. Legumele tocate se adaugă peste ceapa călită, apoi se pune pasta de roșii și se condimentează cu sare, piper și foi de dafin, după gust. Zacusca se lasă la fiert la foc mic timp de o oră și se amestecă din când în când ca să nu se prindă de fundul cratiței. Este preferabil, de altfel, ca atunci când se prepară zacuscă să se folosească o oală cu baza mai groasă, eventual de fontă. După ce zacusca a scăzut suficient, se pune fierbinte în borcane, se sigilează cu capace și se mai fierbe la bainmarie 30 de minute. Borcanele se lasă să se răcească în apa în care au fiert.

Set oală din fontă cu capac și suport din lemn, Cosy & Trendy by Hendi

Zacuscă de vinete și ardei

Ingrediente

  • 3 kg vinete
  • 1 kg ardei kapia
  • ½ kg gogoșari
  • 500 g ceapă
  • 350 ml ulei de floarea-soarelui
  • 500 ml suc de roșii sau bulion
  • 2 lingurițe sare
  • 1 linguriță piper măcinat
  • 2 foi de dafin

Mod de preparare

Vinetele, ardeii și gogoșarii se coc, se lasă la scurs și se curăță de pielițe și cotoarele cu sâmburi. Ceapa se toacă la blender și se pune la călit în toată cantitatea de ulei. Ardeii și gogoșarii se toacă la blender și se adaugă în cratiță, peste ceapă. Se pun și vinetele tocate, apoi sucul de roșii. Se asezonează cu sare, piper, se adaugă și foile de dafin și se lasă să scadă până când se evaporă tot lichidul, iar zacusca are aspectul unei paste omogene.

Zacuscă de legume

Ingrediente

  • 2 kg vinete
  • 1 kg gogoșari
  • 1 kg ardei kapia
  • 1 kg ardei gras
  • 1 kg roșii
  • ½ kg morcov
  • 1/2 kg ceapă
  • foi de dafin
  • 350 ml ulei
  • piper
  • sare

Mod de preparare

Vinetele, gogoșarii și ardeii se coc. Vinetele se lasă la scurs, ardeii și gogoșarii se presară cu sare și se pun într-un vas acoperit. Ceapa se taie julien, morcovul la fel și se pun la călit într-o cratiță încăpătoare, în uleiul încins. Se condimentează de sare și piper, apoi, după ce ceapa și morcovul s-au înmuiat, se adaugă și celelalte legume tăiate fâșii. După 10 minute se pun sucul de roșii și foile de dafin. Se lasă la scăzut aproximativ o oră sau până se rumenește. Se pune fierbinte în borcanele sterilizate.

Zacuscă de fasole

Ingrediente

  • 1 kg fasole uscată
  • 2 kg ceapă
  • 3 kg ardei kapia
  • 1 l ulei
  • 1 l bulion
  • sare, piper, foi de dafin

Mod de preparare

Fasolea se pune la fiert. După ce s-a fiert, se lasă la răcit și se mixează la blender sau se dă prin mașina de tocat. Ardeii kapia se coc, se presară cu sare și se lasă la răcit într-un vas acoperit. După aproximativ o oră, se curăță de pieliță și seminte și se mixează la blender. Ceapa se toacă mărunt și se călește în uleiul încins. Se adaugă ardeii, apoi fasolea și bulionul. Se potrivește zacusca de sare și piper, se adaugă foile de dafin și se lasă la cuptor, la foc mic, până iese uleiul deasupra. Se pune fierbinte în borcane sterilizate.

Mașină profesională de tocat Hendi Profi Line, 200 kg/oră

Zacuscă de ciuperci

Ingrediente

  • 1,5 kg ciuperci proaspete
  • 1 kg ardei kapia
  • 800 g ceapă
  • 1 căpățână usturoi
  • 300 ml ulei de floarea-soarelui
  • 1 l suc de roșii
  • sare, piper, boia iute

Mod de preparare

Legumele pentru zacuscă se pregătesc astfel: ciupercile se spală bine și se taie cuburi. Ardeiul kapia se coace, se presară cu sare și se lasă la răcit acoperit. Se curăță apoi de pieliță și semințe și se taie fâșii. Ceapa se taie solzișori și se pune la călit în uleiul încins, apoi se adaugă ardeiul kapia. După 10 minute se adaugă și ciupercile. Când zeama de la ciuperci a mai scăzut, se toarnă sucul de roșii și se adaugă și usturoiul pisat. Se potrivește de sare, piper și boia iute – pentru cine o dorește picantă – și se lasă să scadă aproximativ o oră. Se pune în borcane fierbinte.

Zacuscă de ghebe

Ingrediente

  • 3 kg de ghebe
  • 1 kg de ceapă
  • 3 kg de ardei kapia
  • 1 l de suc de roșii
  • 600-700 ml ulei
  • 4, 5 căței usturoi
  • piper, sare, foi de dafin

Mod de preparare

Ghebele se curăță, se spală și se pun la fiert în apă cu sare. După ce au fiert se spală cu apă rece și se scurg într-o strecurătoare (ex. colander Hendi). Ardeiul kapia se coace și se curăță, apoi se mixează la blender. Ceapa se mixează la blender și se pune la călit adăugându-se puțină sare. Se adaugă ardeiul, iar după 10 minute, sucul de roșii și ghebele trecute prin mașina de tocat sau mixate la blender. Se asezonează după gust și se lasă la scăzut pe aragaz sau la cuptor până scade suficient.

Zacuscă țărănească

Ingrediente

  • 5 kg vinete
  • 3 kg gogoșari
  • 1 kg ceapă
  • 500 ml bulion
  • 1 căpățână usturoi
  • 500 ml ulei de floarea-soarelui
  • sare, piper
  • 3-4 frunze de dafin

Mod de preparare

Vinetele și gogoșarii se coc pe grătar, la foc deschis, pentru a căpăta acel gust specific. Se lasă la scurs, se curăță și se toacă cât se dorește de mărunt. Ceapa se taie mărunt și se călește în ulei, se adaugă gogoșarii, apoi sucul de roșii, iar peste aproximativ 10 minute se adaugă vinetele și usturoiul. Se potrivește de sare, piper, se adaugă frunzele de dafin și se lasă la foc mic să scadă tot lichidul. Se pune fierbinte în borcane sterilizate.

Zacuscă la ceaun

Ingrediente

  • 600 l ulei de floarea-soarelui
  • 1 kg ceapă
  • ½ kg morcovi
  • 2 kg ardei kapia
  • 2 kg gogoșari
  • 5 kg vinete
  • 1 l bulion
  • sare, piper boabe, boia dulce, foi de dafin

Mod de preparare

Vinetele, ardeii și gogoșarii se coc și se lasă la scurs. Se curăță de coajă, apoi se toacă. Ceapa se toacă solzișori cu ajutorul cuțitului pentru tocat, la fel gogoșarii și ardeii. Ceapa se pune la călit în uleiul încins împreună cu morcovul, iar după ce se înmoaie se adaugă vinetele și bulionul. Se potrivește de sare, piper, boia, apoi se adaugă foile de dafin și se lasă la scăzut până când uleiul iese deasupra. Se pune fierbinte în borcane sterilizate.

Cuțit Hendi pentru tocat cu lamă de inox profesională

Zacuscă macedoneană

Ingrediente

  • 1,5 kg ardei roșii
  • 1 ardei iute roșu
  • 400 g vinete
  • 100 ml ulei de floarea-soarelui
  • ½ linguriță sare de mare

Mod de preparare

Ardeii și vinetele se coc la foc deschis, preferabil pe grătar, ca să prindă miros de fum. Se lasă la scurs, se curăță și se mixează la blender împreună cu ardeiul iute. Într-o cratiță, se pune uleiul la încins și se adaugă legumele. Se lasă pe foc până când scade toată zeama. Se pune fierbinte în borcane sterilizate la cuptor.

Zacuscă bulgărească

Ingrediente

  • 2 kg vinete
  • 1 kg roşii
  • 1 kg gogoşari
  • 1 căpăţână usturoi

Mod de preparare

Vinetele se curață de coajă, lăsând șuvițe de 2 cm, în lungime, necurățate. Se taie apoi în rondele groase de 2-2,5 cm. Fiecare rondea se taie în jumătăți, care se introduc ulterior într-o saramură preparată astfel: la 1 litru de apă se pune ½ lingură de sare. Se lasă vinetele în saramură una, două ore, ca să-și lase sucul amar. Roșiile se opăresc, apoi se introduc imediat în apă rece. Se decojesc și se taie în rondele de 2-3 cm. Gogoșarii se curăță de cotoare și se taie sferturi. Se curăță și usturoiul și se taie fiecare cățel în două, pe lungime. Se toarnă un strat de ulei de un deget pe fundul unui vas de 4-5 kg, se pun gogoșarii, urmează apoi vinetele, limpezite în apă rece și bine scurse, usturoiul, iar deasupra se așază feliile de roșii. Se toarnă uleiul deasupra, se adaugă condimentele și se dă vasul la cuptor întâi la foc mare, iar după jumătate de oră la foc mic. Zacusca este gata când uleiul se ridică la suprafață.

6 ustensile de bucătărie de care vei avea nevoie pentru prepararea celei mai bune retețe de zacuscă

Când vrem să preparăm zacuscă, tocătorul de bucătărie este un accesoriu indispensabil. Ne va ajuta să tocăm vinetele, ardeii, gogoșarii și ceapa pentru a obține cea mai gustoasă zacuscă. Din oferta Hendi se pot alege diferite modele de tocătoare, cu șanț de scurgere sau fără, din lemn – inclusiv fag și bambus – sau din polietilenă HDPE, cu grătar sau strat antiaderent.

Tocător Hendi din lemn de cauciuc de înaltă calitate

Pentru tocat legumele foarte util este și cuțitul Hendi special proiectat pentru tocat, cu lama din inox profesională, curbată. Cu ajutorul lui legumele sunt tocate rapid și astfel se eficientizează timpul necesar preparării unei porții de zacuscă.

Pentru cei cărora le place zacusca cu o textură fină, tartinabilă un echipament util este blenderul. Zacusca macedoneană în special, dar nu numai poate fi transformată într-un sos delicios, care să acompanieze preparate din carne, dacă este preparată cu ajutorul blenderului.

Blenderul Hendi cu capac de amortizare a zgomotului, potrivit și pentru uz profesional este un echipament de putere mare, foarte eficient și la care se poate pregăti orice: fructe, legume, cocktail-uri, smoothies, deserturi, gheață pisată. Cuțitele din inox cu înveliș de titan sunt înlocuibile, iar aparatul dispune de capac din policarbonat pentru izolare fonică.

Blender profesional Hendi cu capac de protecție fonică

Mașina de tocat este un alt echipament indispensabil când vrem să preparăm zacuscă. Cei care vor legumele tocate mai mari pot folosi site de dimensiuni potrivite pentru a obține o zacuscă potrivită gusturilor lor. În oferta Hendi se găsesc mașini de tocat versatile, la care se poate toca nu doar carne, ci și legume, fructe sau mărunți biscuiți și nuci. Carcasele mașinilor de tocat Hendi sunt din aliaje speciale din aluminiu, cuțitele, melcul și sitele sunt fabricate din oțel inoxidabil, iar pâlnia din fontă.

Cratița în care se gătește zacusca trebuie aleasă astfel încât să asigure o bună distribuție a căldurii și să prevină arderea preparatului. Astfel, putem alege din oferta Hendi cratițe din inox, cu baza de tip sandwich (oțel inoxidabil/aluminiu/oțel cromat), care combină proprietatea de distribuție a căldurii a aluminiului cu proprietățile de durabilitate și magnetice ale oțelului inoxidabil, fiind astfel potrivite și pentru plitele cu inducție. Se poate alege, de asemenea, o oală din fontă, cu baza groasă, antiaderentă și care păstrează bine căldura.

Pentru scurgerea sucului amar din vinete, după ce se coc, se recomandă să fie puse la scurs într-o strecurătoare sau colander. În oferta Hendi se regăsesc colandere din oțel inoxidabil, cu bază și două mânere, ușor de utilizat și compatibile cu mașina de spălat vase. Putem alege, de asemenea, o strecurătoare pătrată, perforată, foarte încăpătoare, cu bază stabilă și mânere, fabricată din oțel inoxidabil.

Aceste ustensile de bucătărie ne vor ajuta să preparăm cea mai bună rețetă de zacuscă, fie că este de fasole, ghebe, vinete sau speciala zacuscă macedoneană, cu gust pregnant de ardei.

-9%
Contact grill versiunea dubla263709
Cod Produs 263709
In Stoc
"> Preț vechi 1.560,78 Lei (-9%)
Preț 1.420,31 Lei
Preț vechi 1.560,78 Lei (-9%)
In Stoc
"> Preț vechi 178,96 Lei (-7%)
Preț 166,43 Lei
Preț vechi 178,96 Lei (-7%)
In Stoc
"> Preț vechi 113,62 Lei (-9%)
Preț 103,39 Lei
Preț vechi 113,62 Lei (-9%)
In Stoc
"> Preț vechi 112,41 Lei (-9%)
Preț 102,29 Lei
Preț vechi 112,41 Lei (-9%)
In Stoc
"> Preț vechi 113,62 Lei (-9%)
Preț 103,39 Lei
Preț vechi 113,62 Lei (-9%)
In Stoc
Preț 66,43 Lei
In Stoc
"> Preț vechi 33,76 Lei (-9%)
Preț 30,72 Lei
Preț vechi 33,76 Lei (-9%)
In Stoc
Preț 19,24 Lei
In Stoc
Oala joasa cu capac, 7.4 Lt  Ø280x(H)120 mm
Cod Produs 836033
In Stoc
Preț 199,53 Lei
In Stoc
"> Preț vechi 143,87 Lei (-11%)
Preț 128,04 Lei
Preț vechi 143,87 Lei (-11%)
In Stoc
"> Preț vechi 130,56 Lei (-11%)
Preț 116,20 Lei
Preț vechi 130,56 Lei (-11%)
In Stoc
Preț 114,83 Lei
In Stoc
"> Preț vechi 4.071,53 Lei (-24%)
Preț 3.094,36 Lei
Preț vechi 4.071,53 Lei (-24%)
In Stoc
Preț 377,40 Lei
In Stoc
Preț 6.295,51 Lei
In Stoc
"> Preț vechi 1.447,04 Lei (-9%)
Preț 1.316,81 Lei
Preț vechi 1.447,04 Lei (-9%)
In Stoc
Preț 1.040,59 Lei
Stoc Limitat
Cutit electric kebab Hendi -  Kitchen Line
Cod Produs 267240
In Stoc
Preț 813,00 Lei
In Stoc
"> Preț vechi 2.228,70 Lei (-11%)
Preț 1.983,54 Lei
Preț vechi 2.228,70 Lei (-11%)
La Comanda
Raft depozitare din aluminiu pentru tavi GN
Cod Produs 812266
In Stoc
Preț 1.352,66 Lei
In Stoc
"> Preț vechi 591,57 Lei (-9%)
Preț 538,33 Lei
Preț vechi 591,57 Lei (-9%)
In Stoc
Preț 13.977,80 Lei
Stoc Limitat
-11%
Spalator cu actionare la genunchi
Cod Produs 810316
In Stoc
"> Preț vechi 926,74 Lei (-11%)
Preț 824,80 Lei
Preț vechi 926,74 Lei (-11%)
In Stoc
"> Preț vechi 178,96 Lei (-7%)
Preț 166,43 Lei
Preț vechi 178,96 Lei (-7%)
In Stoc
Preț 3.012,90 Lei
In Stoc
NOU
Dulap suspendat Hendi, cu usi glisante 800x300x(H)600
Cod Produs 814154
Stoc Limitat
Preț 1.790,80 Lei
Stoc Limitat
Preț 1.591,15 Lei
In Stoc
Afumatoare electrica
Cod Produs 238486
In Stoc
Preț 1.888,69 Lei
In Stoc
-9%
Contact grill versiunea dubla263709
Cod Produs 263709
In Stoc
"> Preț vechi 1.560,78 Lei (-9%)
Preț 1.420,31 Lei
Preț vechi 1.560,78 Lei (-9%)
In Stoc
"> Preț vechi 1.029,00 Lei (-45%)
Preț 562,08 Lei
Preț vechi 1.029,00 Lei (-45%)
La Comanda
Preț 31,31 Lei
In Stoc
"> Preț vechi 1.029,00 Lei (-45%)
Preț 562,08 Lei
Preț vechi 1.029,00 Lei (-45%)
La Comanda