Rețete de înghețată de casă. Cum pregătești acasă cel mai savuros și răcoros desert
publicat in: Blog // publicat pe: 27.01.2026
Chiar dacă vara aceasta a debutat cu ploi interminabile, iar zilele nu au fost nici pe departe atât de călduroase pe cât ne-am fi dorit, înghețata, mai ales de casă, rămâne unul dintre deserturile preferate ale acestei perioade. Cine nu s-a încumetat până acum să prepare înghețată de casă trebuie să știe că este foarte simplu, mai ales dacă știi câteva secrete și ești dotat cu ustensile și echipamente de bucătărie necesare. Să descoperim 8 rețete savuroase de înghețată de casă și echipamentele de bucătărie care ne ajută să o preparăm mai ușor.
Înghețată de casă fără zahăr

Unul dintre avantajele majore ale preparării înghețatei acasă este că putem adapta rețeta nevoilor noastre. Putem face înghețată de casă cu orice aromă ne place, din fel de fel de fructe și, dacă ne gândim la siluetă și sănătate, fără zahăr.
Ingrediente
- 500 g iaurt grecesc
- 500 g fructe de pădure
- 100 g miere sau sirop de agave
Mod de preparare
Fructele de pădure se spală, apoi se mixează în vasul blenderului. Dacă folosim zmeură, se recomandă să trecem piureul obținut printr-o sită, pentru a îndepărta semințele. Dacă folosim afine, spre exemplu, acest procedeu nu este necesar. Piureul de fructe se amestecă apoi cu iaurtul și mierea sau îndulcitorul natural pe care vrem să-l folosim. Amestecul se toarnă în aparatul de înghețată, iar desertul este gata imediat. Dacă folosim aparatul de preparat înghețată de la Hendi durează doar 90 de minute până înghețata este în cupe sau cornete și poate fi servită. În plus, nu este necesară răcirea prealabilă a ingredientelor.
Înghețată de casă cu lapte

O înghețată de casă cu lapte și aromă de vanilie este un deliciu pe timp de vară! Iar prepararea ei nu implică niciun efort, mai ales dacă suntem dotați cu un aparat de înghețată.
Ingrediente
- 500 ml smântână pentru frișcă
- 200 ml lapte
- 100 g zahăr
- 2 lingurițe extract natural vanilie
- 1 praf sare
Mod de preparare
Toate ingredientele se pun într-o cratiță și apoi pe foc, la temperatură medie. Când amestecul începe să clocotească, se stinge focul și se continuă amestecarea până la dizolvarea completă a zahărului. Când compoziția s-a răcit, se adaugă în vasul aparatului de înghețată și se mixează. Ciclul de preparare al înghețatei durează doar 90 de minute la aparatul de înghețată Hendi.
Înghețată de casă cu smântână

Înghețata de casă cu smântănă este o rețetă clasică, iar rezultatul absolut spectaculos. Textura va fi fină, cremoasă și o putem combina cu arome după gust. De ce nu cu zmeură, pentru că suntem în sezonul ei!
Ingrediente
- 200 g smântână
- 200 g zmeură
- 150 ml lapte
- 3 linguri zahăr sau îndulcitori naturali, după preferință
- 1 praf sare
Mod de preparare
Zmeura se spală și se mixează la blender, apoi se strecoară prin sită, pentru a îndepărta semințele. Piureul obținut se introduce în bolul aparatului de înghețată. Se adaugă apoi laptele, sarea și zahărul și se mixează. Când zahărul s-a topit, se adaugă smântâna și se mai mixează puțin.
Înghețată de casă cu iaurt
Înghețata de casă cu iaurt este un desert foarte ușor și răcoros. Este o variantă mai „light” decât cea cu smântână, potrivită pentru persoanele care își doresc ceva dulce, dar cu un număr redus de calorii.
Ingrediente
- 200 g iaurt grecesc 10%
- 350 g afine
- 300 ml smântână pentru frișcă
- 5 gălbenușuri
- 1 linguriță extract natural vanilie
- 5 linguri zahăr
Mod de preparare
Cu ajutorul mixerului, gălbenușurile, zahărul și extractul de vanilie se bat până la omogenizare, apoi se continuă prepararea bazei de înghețată la bainmarie. Vasul cu amestecul de gălbenușuri și zahăr se așază deasupra unei oale cu apă clocotită. Se continuă prepararea înghețatei, amestecând din când în când până la îngroșarea compoziției. Afinele se mixează la blender. Smântâna pentru frișcă se bate până devine pufoasă, apoi se încorporează treptat iaurtul. Se adaugă și crema de gălbenușuri, iar la final, pasta de căpșune. Amestecul se pune în bolul aparatului de înghețată și se mixează până este gata.
Înghețată de casă cu fructe

Bună în orice anotimp, dar irezistibilă pe timp de vară, înghețata de casă cu fructe are avantajul că se poate prepara rapid și putem să-i conferim orice aromă vrem. Cu pepene galben, lămâie, piersici sau căpșune, vișine sau mango, înghețata cu fructe este un deliciu pe care nimeni nu-l poate refuza. Și se poate face chiar și în toiul iernii, cu fructe congelate.
Ingrediente
- 350 g fructe
- 250 ml smântână pentru frișcă
- 250 ml lapte
- 4 gălbenușuri
- 150 g zahăr tos
- 1 linguriță extract natural de vanilie
Mod de preparare
Gălbenușurile și zahărul se mixează până devin o cremă, apoi se adaugă treptat laptele încălzit. Compoziția obținută se pune la fiert la bainmarie, până se îngroașă. Separat, se mixează smântâna pentru frișcă. Atunci când e gata, se încorporează în amestecul de gălbenușuri, apoi se adaugă și piureul de fructe. Se introduce compoziția în aparatul de înghețată, iar peste exact 90 de minute, desertul este gata!
Înghețată de casă cu căpșune
Nimic mai simplu decât să preparăm o înghețată de casă cu căpșune! Aroma va fi foarte concentrată și, chiar dacă e pregătită în casă, va fi cremoasă și fără ace de gheață.
Ingrediente
- 350 g căpșune
- 250 ml smântână pentru frișcă
- 250 ml lapte
- 4 gălbenușuri
- 150 g zahăr tos
- 1 linguriță extract natural de vanilie
Mod de preparare
Înghețata de casă cu căpșune se prepară realizând o bază de înghețată ca în rețeta precedentă, la care se adaugă un piure de căpșune, obținut prin mixarea lor.
Înghețată de casă cu banane
Înghețata de casă cu banane se poate prepara atât cu bananele congelate și apoi mixate la blender cu restul ingredientelor, cât și cu bananele proaspete, însă foarte bine coapte.
Ingrediente
- 4 banane foarte copate
- 250 ml smântână pentru frișcă
- 250 ml lapte
- 4 gălbenușuri
- 150 g zahăr tos
- 1 linguriță extract natural de vanilie
Mod de preparare
Înghețata de casă cu banane se prepară realizând o bază de înghețată (exact ca în rețeta de înghețată cu fructe) în care încorporăm un piure de banane.
Înghețată de casă pentru copii

Ciocolata este unul dintre ingredientele preferate ale copiilor atunci când vine vorba despre deserturi. Iar o înghețată de ciocolată va fi cu atât mai mult în topul preferințelor lor.
Ingrediente
- 100 g ciocolată cu lapte
- 400 ml smântână pentru frișcă
- 1 lingură unt
- 2 linguri miere sau sirop de agave
Mod de preparare
Ciocolata și untul se pun la topit la bainmarie. Separat, se mixează smântâna pentru frișcă. Se încorporează mierea sau îndulcitorul, apoi ciocolata. Se introduce amestecul în bolul aparatului de înghețată și se lasă la mixat până e gata.
Aparat Hendi Arktic pentru preparat înghețată, sorbet, iaurt înghețat, potrivit și pentru uz profesional

Secretele pregătirii celei mai bune înghețate
Înghețata este unul dintre deserturile preferate pe timp de vară și nimic mai simplu să o preparăm în casă, în diferite tipuri de arome. Putem să o facem cu ouă sau fără, cu lapte proaspăt, condensat sau iaurt, după preferințe, cu smântână, dacă ne dorim o consistență mai robustă. Iar pentru ca înghețata sa fie una reușită trebuie să cunoaștem câteva secrete și să fim dotați cu echipamente de bucătărie și ustensile care să ne ușureze munca.
Aparatul pentru prepararea înghețatei de la Hendi este ideal pentru a obține acest desert. Se pot obține 2 kg de înghețată/ciclu de preparare, care sunt gata în doar 90 de minute. În timpul procesului de preparare a înghețatei se pot adăuga diferite ingrediente, însă trebuie să avem grijă: aceasta va crește în volum, așadar bolul nu trebuie umplut până sus.
Cupa pentru înghețată din inox cu picior reprezintă o modalitate elegantă de a servi înghețata, dar și practică, pentru că se va topi mai greu. Copiii vor fi foarte încântați dacă li se va servi desertul preferat al verii într-un bol model Hendi Clown, din porțelan ultrarezistent.

Bol model Hendi Clown, din porțelan ultrarezistent
Lingurițele dozatoare de înghețată, de diferite capacități sunt ustensile absolut necesare pentru marii amatori ai acestui desert.

Lingură dozatoare pentru înghețată
Iar dacă preparăm cantități mai mari de înghețată de casă, putem să o păstrăm în cele mai bune condiții în cuvele Hendi din inox pentru înghețată, de înaltă calitate profesională.
Sursa foto:Pixabay/Pexels