Rețete de milkshake-uri delicioase pentru zile pline de energie
publicat in: Secrete culinare // publicat pe: 21.01.2026
Ieșirea din iarnă ne lasă aproape întotdeauna cu energia la cota de avarie. Și pentru că zilele de primăvară sunt aproape, simțim nevoia să întâmpinăm așa cum trebuie vremea frumoasă: energici, cu un tonus bun, fizic și psihic și plini de voioșie. O metodă foarte simplă să ne detoxifiem organismul și să-l încărcăm de energie e să apelăm la rețete de milkshake. Se fac simplu, rapid și ca să le preparăm avem nevoie doar de un blender sau milkshaker. Să descoperim 5 rețete de milkshake, care au toate șansele să se califice în topul preferințelor familiei tale!
Ustensile necesare prepararii unui milkshake
Dacă vrem să preparăm rețete de milkshake, pentru aceasta trebuie să alocăm doar două minute, dacă avem ustensilele de bucătărie necesare. În funcție de ingredientele pe care le alegem, milkshake-ul poate fi un adevărat aliat al sănătății noastre, așa încât e recomandat să dotăm bucătăria cu ustensilele necesare preparării sale. Blenderul (de ex. Blenderul profesional Hendi 1500 W, cana policarbonat 2.5 lt) este un echipament care ar trebui să fie prezent în toate bucătăriile. Cu ajutorul lui putem prepara supe-creme, piureuri din legume, humus, fasole batută și delicioase milkshake-uri. Se poate zdrobi gheață pentru cocktail-uri și sunt excelente pentru orice vrem să mărunțim sau să pasăm.
În oferta Hendi se regăsesc blendere cu motoare de mare putere, cu cuțite din inox cu înveliș de titan, foarte rezistente, cu ajutorul cărora se poate zdrobi chiar și gheața. Cănile din policarbonat ale blenderelor Hendi sunt rezistente la șocuri și suportă variații mari de temperatură, de la - 40 până la + 90°C. Zgomotul unui blender în funcțiune poate constitui un disconfort pentru unele persoane, așa că Hendi le propune acestora blendere echipate cu capace de amortizare a zgomotului.

Capacul de protecție fonică din policarbonat al blenderului profesional Hendi de 2.5 lt este foarte eficient pentru atenuarea zgomotului
Cei care consumă în mod frecvent milkshake pot să achiziționeze un aparat special gândit pentru prepararea acestei băuturi. Milkshakerele Hendi sunt aparate rezistente, fabricate din inox și dotate cu două discuri de amestecare din oțel inoxidabil și alte patru din policarbonat. Milkshakerele Hendi au două viteze, iar motorul puternic rotește tija la 15.000 rpm. În dotarea acestui echipament sunt incluse un pahar din oțel inoxidabil și unul din policarbonat. Foarte utilă este și dotarea de siguranță: microswitch ce activează aparatul, doar când este introdus paharul.
Așadar, pentru prepararea unor rețete de milkshake-uri, pentru sănătate sau răsfăț, avem nevoie de doar două echipamente de bucătărie: blender sau milkshaker.
Rețete de milkshake-uri delicioase
În principiu, se pot prepara milkshake-uri din absolut orice. Există rețete de milkshake foarte variate, absolut pentru toate gusturile. Bineînțeles, așa cum sugerează și denumirea sa, laptele – vegetal sau de vacă, nu recomandăm de capră, pentru că are un miros mai puternic – este un ingredient care nu poate lipsi. În rest, putem adapta rețetele în funcție de ingredientele disponibile în sezon și preferințe. Se pot face milkshake-uri delicioase cu fructe proaspete sau congelate, cu înghețată și gheață pentru zilele toride de vară, cu semințe și nuci. Sunt sățioase, gustoase și bune pentru sănătate!
Milkshake cu banane și căpșuni

Milkshakerul Hendi, o modalitate ultrarapidă de a prepara milkshake-uri delicioase
Cremos, aromat și mirosind a primăvară, acest milkshake este o explozie de gusturi și de vitamine. Este și sățios, pentru că banana îi conferă o textură consistentă. Putem chiar înlocui o masă cu acest milkshake, mai ales dacă adăugăm și fulgi de ovăz. E un mic dejun delicios!
Ingrediente
- 250 g căpșuni
- 1 banană
- 200 ml lapte de ovăz
- 1 lingură miere
- 2 frunze mentă
Mod de preparare
Căpșunile se spală, se curăță de codițe și se introduc în vasul blenderului (de ex. Blender Hendi cu capac amortizare zgomot, 1680W). Banana se curăță de coajă, se taie rondele și se adaugă peste căpșuni. Se toarnă laptele de ovăz și se mixează ingredientele până la omogenizarea completă. Când e gata, se toarnă în pahar, se adaugă o linguriță de miere și se servește decorat cu fruze de mentă.
Milkshake cu banane și ciocolată
Milkshake-ul cu banane și ciocolată este mai mult decât o gustare de luat pe fugă dimineața. Este un răsfăț al simțurilor, care trebuie savurat la fiecare înghițitură. E perfect pentru momentele când vrem să ne încărcăm cu energie sau pentru cele când ne dorim ceva bun și reconfortant.
Ingrediente
- 2, 3 linguri cremă de ciocolată
- 200 ml lapte
- 1 banană, decojită şi tăiată în bucăţi
- 1 lingură arahide
Mod de preparare
Banana se curăță, se taie rondele și se pune în vasul mixerului. Se adaugă ciocolata și arahidele, apoi se toarnă laptele. Se mixează până când se omogenizează toate ingredientele. Se poate servi cu frișcă preparată în casă la aparatul de frișcă și ornat cu ciocolată rasă.
Milkshake cu fructe de padure
Cine își dorește să încerce câteva rețete de milkshake nu trebuie să o rateze pe cea cu fructe de pădure. Este vitaminizantă, gustoasă și are darul de a te binedispune. Se poate prepara cu lapte de vacă sau cu lapte vegetal. Este la fel de bun. Iar dacă nu ai fructe proaspete la îndemână, cu un blender performant poți face acest milkshake și cu fructe congelate.
Ingrediente
- 100 g zmeură congelată
- 100 g mure congelate
- 1 linguriță miere
- 200 ml lapte
Mod de preparare
Fructele congelate se pun în vasul mixerului, se adaugă mierea, apoi laptele vegetal sau de vacă și se mixează până la completa omogenizare. Ar fi util un blender care să aibă un capac de amortizare a zgomotului, pentru că fructele congelate fac destulă gălăgie la mixare, într-o primă fază. Se servește milkshake-ul imediat, decorat cu frișcă sau fructe proaspete de pădure.
Milkshake cu Oreo

Vasele Hendi pentru 230718/230695/230688 pentru blenderele Hendi pot fi achiziționate și separat
Milkshake-ul cu biscuiți Oreo este răsfățul suprem pentru zilele călduroase, care bat la ușă. Este perfect pentru începutul plin de energie al unei zile, ca răsplată pentru copiii cuminți, ca desert rapid pentru oaspeți neașteptați sau bun să încununeze un moment de răgaz. Există o varietate de moduri în care poate fi preparat un milkshake cu Oreo: cu lapte de vacă sau vegetal, cu frișcă lichidă sau înghețată. Cu gândul la vară, ti-l propunem pe cel din urmă.
Ingrediente
- 200 – 250 g înghețată de vanilie
- 150 ml lapte
- 100 g biscuiți Oreo
Mod de preparare
Înghețata, laptele și biscuiții Oreo se introduc în vasul blenderului sau în milkshaker și se mixează. Cine dorește ca milkshake-ul să aibă o textură un pic crocantă poate lăsa și bucăți mai mari de biscuiți. Se toarnă în pahare și se poate servi ornat cu frișcă, fulgi de ciocolată și biscuiți Oreo.
Milkshake cu banane și kiwi
Ce rețete de milkshake să mai preparăm? Cine o va încerca pe cea cu banane și kiwi nu va regreta. Banana conferă energie, suplimentată cu aportul de vitamina C din kiwi. Această băutură nu este doar tonică, bună pentru un start perfect al zilei, ci e și indicată pentru accelerarea tranzitului intestinal. Micile semințe de kiwi au această proprietate.
Ingrediente
- 200 ml lapte de vacă sau vegetal
- 3 kiwi
- 2 banane
- 2 lingurițe miere sau sirop de agave
Mod de preparare
Bananele se curăță de coajă, se taie rondele și se pun în vasul blenderului sau milkshakerului. Se curăță kiwi, se taie rondele și se adaugă peste banane. Se toarnă apoi laptele, siropul de agave sau mierea și se mixează până se obține consistența dorită. Se servește ornat cu frișcă, frunze de mentă, felii subțiri de kiwi sau rondele de banană.
După cum am putut observa din aceste rețete de milkshake, o astfel de băutură este simplu de preparat și foarte versatilă. Pot fi servite ca un mic dejun energizant, dar și ca deserturi apreciate de toată lumea.
Citește și articolul nostru 10 rețete de cocktailuri celebre pe care să le încerci vara aceasta.